. Pe limba acestui timp nădejdea este tot mai mică,
de ea trebuia să ai grijă că de un talisman,
să-i dăruiești conduri aurii...

sâmbătă, 11 iulie 2015

fulgi

 odată
 îmi era teamă de fulgii albi pufoşi
 să nu-mi atingă faţa buzele
 nu ştiam ce gânduri au
 că poartă câmpul în palme
 sângele urca în bujori
 în privire - evanghelia era sacră
 erai aşa aproape
 voiam să-mi dai sărutul
 să mă conving că are culoarea macului
 dar ca într-un slow motion infinit
 pierdusem pariul cu focul chemării
 trecător
 peste creştetul anilor
 visul a uitat să prindă rădăcini
 …ştia ce ştia
 veni-va timpul ca pământul ascuns între şoapte
 să se scurgă latent
 mimând pofta de mărinimie
 nu mai dau satisfacţie încrederii
 privesc chipul tău blând cum imploră în absida dimineţii
 cobor hotărâtă
 las strânsoarea pieptului gaj sorţii
 pofta de împărtăşire evadează
 să ştiţi şi voi că roşul îmi dă târcoale ca o haită flămândă

 azi
 eu şi cu tine- un oarecare-
 am terminat de numărat cele o mie de clipe care ne despărţeau
 trăiri încolăcite
 înfiorate
 ca o primă atingere a fulgilor de nea
 ne şoptesc poveşti
 aşa de mult vreau să te sărut
 încât buzele caută să-ţi atingă chipul
 lumina lunii intră ca o avalanşă pe geam
 deschizând porţi
 totul în odaie se preschimbă-n crini oriunde privesc
 în frunte
 buze deschise ahotnic spre prea mult alb
 în pământul scurs spre nicăieri
 prind rădăcini
 îmi strânge pieptul
 şoaptele-ntre noi respiră sacadat
 crinii cresc mult mai mult
 se lipesc de cer
 iubire
 alb
  ...
 zbor
 între luceferi cu liniştea sub braţ
 caut cu privirea o margine de crin
 nu mai ştiu să găsesc resturi printre raze
 aud doar cum se scriu cuvintele
 renegând visul sub care se întorc în somn fiori
 numai eu şi macul flămând 
 mai stăm între pietre
 la pândă…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu