așază vorbele cu fața înspre zid
zidul tău
o durere în piept
de care nu se mai molipsește
nimeni
eu
privire atârnată între da sau nu
tu
lumina între eu si tu
după un somn lung
sculptezi aripi sub gene
și împingi agale șoapte
la nunta florilor de salcâm
poteca urcă șerpuind
începe povestea
veșnicul tablou rămas mat
își vindecă pictura
partea mea din tine
în acest timp
se revarsă
la umbra unui măr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu