iarnă
sub pleoapa dreaptă
toamnă
stau în praful magic al verii
unde-și revarsă lumina bătăile
aripilor
mă reazăm de cuvinte rotunde
iar ele îmi cântă
rup tăcerea ca ruga să ajungă la
mine
se înfruptă din azi
pentru mâine în nisipul fântânii
clipele sfâșiate nu se lipesc
sunt doar un punct de neghină
cu care te joci
arată-i luminii timpul minuscul care
se stinge
poate așa se va sfârși acest joc fără
început
vei rămâne cu râsul sculptat
iar eu desenând pe trotuar inimi voi
fi Șeherezada
a rămas în mine doar praful verii
o lumină fără pași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu