cărările mă
strâng
o ultimă
întindere a duioșie
palisadă a
somnului iernii
mă ajută să merg
pe mijloc
nu mă las
păcălită de cărări
voi înceta să
mai cred
că albastrul
clopotului mă strigă
cobor la fântână
izvoarele promise
aștept
(cumpăna adulmecă
miezul alb al mărului)
până când cineva
cu cărările la
fel de strâmte
va plânge de
sete
în adâncuri
pe scheletul
celei mai lungi secete
buchetul de
flori adie o rugăciune
de parcă m-ar
proteja
de atingerea
liliecilor
tu
- un oarecare-
pune pâinea
lângă Cina
cea de taină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu