flămânde
mai stăm la marginea căldurii
doar prin ea petrec poveştile înşiruite în mici perle albe
negre
cele gri nu-mi plac
au nuanţe sângerii
şi-mi umplu plămânii cu nisip
sunt paranoică oare
că pe bunica o aşez mereu în vârful ei
ce să fac dacă ea are cel mai mult alb
deschid ochii larg să-i văd chipul
respiră…
fără reţinere intru în lumea ei
zâmbesc şi îi spun ce rochie albă are
în mână un ulcior de lut
frumos desenat cu motive florale
daaa
în el este firul de iarbă
îhî...
acel fir de iarbă căruia doar cu vorbe de iubire-i pot rupe lanţurile
doar cu desăvârşirea rugăciunii îi ajungi pe acoperiş
o să stau la pândă cu vulturul alb
la marginea lumii
şi ascult veştile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu